Irina Paraschivoiu
În noiembrie 2012, după ce am început cercetarea privind industriile locale în teritoriul GAL, am început să contactăm autoritățile publice locale pentru a obține date socio-economice din teritoriu. Scopul era de a avea date cât mai actualizate și exacte și de a le compara cu datele similar la nivel national. Era, în același timp, și o ocazie de a implica autoritățile locale și de a le informa despre scopul și rezultatele studiului. În timp ce dădeam diverse telefoane, unul dintre răspunsuri mi s-a părut extrem de familiar și surprinzător în același timp: „Nu puteți să trimiteți prin fax cererea?” Pentru cititorii noștri de peste hotare și pentru cei care au lucrat mai puțin cu instituții publice, e necesară o explicație.
Există un soi de reticență a instituțiilor publice și a autorităților de a folosi e-mailul ca mijloc „oficial” de comunicare – fie că e vorba de organizații partenere sau de simpli cetățeni. Comunicarea prin fax (de multe ori, un document semnat și ștampilat) e văzută ca fiind un mijloc oficial de comunicare, chiar și când e vorba despre o simplă cerere de informații. Există multe explicații pentru această preferință: uneori, este vorba de reticența în a schimba un anumit mod de lucru. Alteori, este pur și simplu o chestiune de accesibilitate (la internet, mijloace electronice de comunicare). Și deși sunt multe instituții centrale care operează astfel, este cu atât mai explicabil la nivel local și în mediul rural, unde accesul la internet este mult mai restrâns decât în mediul urban.
Însă dincolo de explicațiile contextuale, acest răspuns scoate în evidență doi factori esențiali în dezvoltarea economică locală: capitalul uman și inovația tehnologică. Capitalul uman este tot mai important într-o economie din ce în ce mai competitivă și bazată pe cunoaștere – asta nu e câtuși de puțin o idee nouă. Așa cum nu e nici ideea că investiția în capitalul uman este importantă pentru menținerea competitivității și a coeziunii sociale. Forța de muncă calificată este mai capabilă să lucreze în sectoare variate de activitate. Sau, mai bine, zis, aptitudinile transferabile îi fac pe oameni mai adaptabili și însăși economia locală mai capabilă să răspundă la schimbări.
Chiar dacă beneficiile investiției în capitalul uman sunt recunoscute, este asta oare relevant pentru o micro-regiune periurbană sau rurală, așa cum este regiunea GAL? De ce ar trebui un funcționar public să fie capabil să folosească internetul în loc de fax? Și va face oare asta diferența, având în vedere tendințele de migrație și relocare? Trebuie spus, de la bun început, că a măsura investiția în capitalul uman este o provocare în sine. De obicei, beneficiile se pot observa într-o durată mai lungă de timp, mai degrabă decât într-una scurtă. Și este dificil de preconizat care vor fi tendințele de migrare înainte de a evalua dacă o astfel de investiție merită sau nu, mai ales că aceste tendințe nu sunt motivate strict economic, ci și de alte aspecte precum drepturile de proprietate, legături familiale, etc.
Putem, totuși, să vorbim despre capitalul uman ca modalitate de a preveni regiunile mai puțin dezvoltate de a intra într-o curbă descendentă din care cu greu și-ar mai putea reveni. În timp ce lucram la studiul privind potențialul industriilor locale, devenea din ce în ce mai evidentă nevoia ca producătorii și antreprenorii locali să aibă acces la piețe și rețele de distribuție externe (și internationale). Piețele locale sunt prea mici pentru a asigura sustenabilitatea întreprinderilor, așadar exportul produselor locale și atragerea de turiști ar mări volumul economiei locale. Dar cine ar putea administra un website sau un sistem online de comandă și distribuție, având în vedere că cei mai mulți dintre acești mici întreprinzători nu prea vorbesc limbi străine și arareori folosesc internetul? Sau când este dificil să găsești aptitudinile de care ai nevoie pe plan local? Și, implicit, o a doua concluzie își face locul: că inovarea tehnologică nu trebuie să însemne neapărat reinventarea roții sau crearea unui produs nou, nemaivăzut. Mai degrabă, ea este strâns legată de oferta de aptitudini. Și că poate însemna, la fel de bine, și folosirea tehnologiei existente și adaptarea ei la nevoie locale.
Un studiu despre industrii locale nu poate vorbi despre tot și nu poate propune decât un set de strategii și instrumente care să răspundă obiectivelor sale, luând în considerare capacitatea și resursele locale. Dar sunt unele investiții a căror utilitate este de netăgăduit, cum este formarea resurselor umane, crearea unei pagini web și înlocuirea unui fax cu un sistem online de contact. La o scară mai mare, ele pot îmbunătăți șansele acestor regiuni într-o economie competitivă.Irina Paraschivoiu
In November 2012, when kicking off our work for the research on local industries in the LAG region, I started contacting local public authorities and asking them for socio-economic data on their municipalities. The purpose was to gather as updated and accurate data as possible and compare it to national statistics average. It was also an opportunity to involve public authorities and make them aware of the purpose and results of the study. When making various phone calls, there was one answer that was so familiar and surprising at the same time. “Can you send it by fax, please?” For our readers who are perhaps coming from different parts of the world or for those who have not worked with public institutions so far, a short explanation is needed.
There is some reluctance from the side of public institutions and authorities on using email as a means of “official communication” with various stakeholders – whether they are partner organizations or citizens. Fax communication (usually accompanied by a stamp and signature) is seen as a more “official” way of communicating, even when answering a formal request. There are many explanations for this: sometimes, it is due to reluctance to change certain ways of work. Other times, it is simply a question of access. And while there are many central institutions that work like this, it is even more common for local authorities, especially in rural areas, where internet access is much lower than in urban settings.
But beyond this contextual explanation, this answer pinpoints two key factors that impact local economic development: human capital and technological innovation. The fact that human capital is becoming increasingly important in the current knowledge and competence-based economies is not a new idea. Nor is the fact that human capital investment is important for maintaining competitiveness and social cohesion. Well trained workforce is more able to shift its activity between various sectors. Better said, transferable skills make people more adaptive to change and hence the local economy more resilient.
But even if the benefits of human capital investment are widely acclaimed, why would this be relevant to a peri-urban or rural area, such as the LAG micro-region? Why should a public clerk or a local producer be able to use internet instead of fax? And will it make any difference, given the high tendencies for migration and relocation? It should be made clear, from the start, that measuring investment in human capital is a challenge in itself. Usually, it is a very long-term process whose benefits are difficult to grasp in a short time frame. As difficult as it is to foresee trends of migration, which are not only influenced by economic reasons, but also by other factors – family ties, home ownership and so on.
But there is a case for human capital as means of preventing lagging regions from entering a downward spiral. While making recommendations for local producers and entrepreneurs as a part of our study, the need for external (international) markets and networks of distribution was much discussed. Local markets are too small to ensure business sustainability, hence exporting local products or attracting more international tourists would boost the local economy as a whole. But who would manage a website or an online system of request and distribution, when most of these entrepreneurs do not speak a foreign language and rarely use internet? Or when it is difficult to find the appropriate skills on the local level? And there is a second, implicit, lesson learned from this: that technological innovation does not have to mean re-inventing the wheel or coming up with a new, never-before-seen product. Rather, that it is intricately linked to the supply of education and skills. And that it might as well refer to using existing technology and adapt it to local needs.
There is only so much scope a research on local industries can have and only so many tools and strategies that can be applied, taking into account local resources and capacity. But there are some investments which are worthwhile, such as human resources training, creating a webpage or replacing a fax with a fast-response online enquiry system. In a greater picture, they improve the chances of these regions of standing a chance in a competitive economy.
