Viitor global

Angajamentul nostru activ internațional pornește de la ideea că viitorul nostru global este interconectat și provocările noastre urbane sunt comune. Credem cu tărie că orașele din România pot juca un rol mai activ în stabilirea unei agende urbane la nivel mondial, având în același timp de adus contribuții din propria lor experiență.

Forumul Mondial Urban 7

Am organizat un schimb de experiență despre procesele de urbanizare și instrumentele de planificare teritorială utilizate în prezent în România și Columbia, în contextul Forumul Mondial Urban 7.

Raportul privind atelierul și vizita de studiu, precum și fișa de proiect pot fi consultate mai jos. 

Contested Prague

Am prezentat experiența proiectelor de educație urbană implementate de Urban INC la „Contested Prague”, conferință dedicată practicilor participative asociate proceselor de dezvoltare locală.

Conferința AESOP YA

Am fost invitați să prezentăm o lucrare privind experiența noastră cu procese participative în cadrul Forumului AESOP Young Academics (ediția a noua). Conferința este evenimentul anual de marcă al prestigioasei rețele internaționale AESOP – Association of European Schools of Planning dedicat cercetării în domeniul arhitecturii, designului și dezvoltării urbane.  

Focus Bucharest: Experiența unui oraș în transformare

Am găzduit, alături de London School of Economics and Political Science, un atelier privind experiența Bucureștiului ca laborator de analiză a dezvoltării urbane în statele din Europa Centrală și de Est.  

Forumul Mondial Urban 6

Am organizat un atelier internațional despre practici participative în procesele privind dezvoltarea urbană în cadrul celei mai importante conferințe interdisciplinare dedicată orașelor – Forumul Mondial Urban 6.  

Start typing and press Enter to search