Despre prototipul Urban INC: Centrul de Investigație Urbană la Cinema Arta, Cluj

În procesul de a lansa Urban INC în această primăvară,  am realizat mai mult ca niciodată ce înseamnă fragilitatea. În Odaia Creativă, am gândit în ultimii trei ani ideea unui centru-resursă. Mai exact, a unei modalități de acțiune pentru a construi  o comunitate de acțiune-cercetare în domeniul dezvoltării urbane și regionale. Vedem în acest centru-resursă miza unor inițiative (mai) informate și coordonate din partea actorilor urbani pentru orașe echitabile și prietenoase. Iar pentru asta vrem să contribuim și să dezvoltăm o infrastructură de suport cât mai generoasă. Astfel, s-a conturat și ideea activării unor spații cu potențial latent care să aibă rol de coagulare pentru acțiuni și cercetări.

Viziunea activării unor astfel de spații ne-a fost împărtășită de colegii și prietenii noștri, Cătălina Ioniță și Mihai Alexandru. Pe fundalul acupuncturii urbane ce a schimbat soarta orașului Medellin (Columbia), unde ne aflam în 2014 în cadrul proiectului pe care îl desfășuram la Forumul Urban Mondial 7, s-au pornit discuțiile ce mai târziu aveau să se contureze în parteneriatul dintre Odaia Creativă și Asociația Arta în Dialog pentru deschiderea Centrului de Investigație Urbană în foaierul cinematografului Arta din Cluj-Napoca.

Deschiderea Centrului de Investigație Urbană în foaierul cinematografului Arta marca de fapt sinergia între aspirațiile ecosistemului nostru de colegi și colaboratori: pentru Cătălina Ioniță și Monica Sebestyen consolidarea demersurile asociației Arta în Dialog făcute prin Festivalul de Film UrbanEye care aduc împreună orașul și cinematografia. Pentru Anamaria Vrabie și Cătălina Ioniță testarea modului în care munca lor comună din compania start-up MKBT se poate traduce și în sfera de cercetare și advocacy. Pentru Irina Paraschivoiu și Mihai Alexandru, continuarea demersului de colaborare început la Forumul Mondial Urban, de advocacy pentru orașe mai bune.

În urma incendiului din clubul Colectiv de pe 30 octombrie 2015, Cătălina Ioniță și Mihai Alexandru au decedat pe loc. Mai mulți membrii ai echipei noastre prezenți la concertul Goodbye to Gravity au supraviețuit. Am realizat cât de fragili suntem.  Ne-am adus aminte să prețuim forța clipelor petrecute împreună. Pentru moment, am luat câteva decizii care aduc Centrul de Investigație Urbană în București în spațiul din fosta platformă industrială Industria Bumbacului alături de colegii de la Firul Ierbii/ NOD Makerspace, în timp ce povestea (re)deschiderii cinematografului Arta continuă prin Monica Sebestyen în Cluj.

IMG_2549

Pe termen lung, prietenia, profesionalismul și idealismul Cătălinei Ioniță și ale lui Mihai Alexandru ne vor ghida acțiunile în Urban INC, Urban Eye, MKBT și multe alte inițiative viitoare.

*Mulțumim comunității clujene pentru primirea prietenoasă în cadrul întâlnirilor din vara și toamna anului 2015. Ne bucurăm că pe câțiva dintre oamenii extraordinari pe care am avut plăcerea să-i cunoaștem cu aceste ocazii, îi avem ca invitați în cadrul Urban Talks.

*Îi mulțumim colegei noastre Lala Panait pentru efervescența cu care ne-a arătat Clujul activist și potențialul pe care Centrul de Investigație Urbană îl poate avea în Cluj.

Start typing and press Enter to search